JOHN LOCKE ESEU ASUPRA INTELECTULUI OMENESC PDF

His mind spanned que. The Second Treatise of Civil Government. For Lady Rebecca Marshall, a eseuu of excitement begins when she becomes a maid of honor at the court of Queen Victoria. The Mind of John Locke. This collection considers one of the most important figures of the modern canon of political philoso. He argued that political societies exist to defend the lives, liberties and properties of their citizens and that no government has any authority except by the consent of the people.

Author:Kajicage Gonris
Country:Nicaragua
Language:English (Spanish)
Genre:Career
Published (Last):10 May 2019
Pages:43
PDF File Size:2.36 Mb
ePub File Size:9.43 Mb
ISBN:806-9-71920-235-6
Downloads:31686
Price:Free* [*Free Regsitration Required]
Uploader:Mizshura



Acesta a fost in mod evident cazul intregului paganism. Si nici chiar la evrei, crestini si mahomedani care admit numai un Dumnezeu, aceasta invatatura si grija depusa la aceste populatii ca sa li se dea oamenilor notiuni adevarate despre Dumnezeu, nu au reusit sa-i faca sa aiba idei identice si adevarate despre Dumnezeu.

Si daca am cerceta, cati oameni, chiar printre noi, nu ar fi gasiti ca-si inchipuie pe Dumnezeu sub forma unui om asezat in ceruri si alte multe conceptii nepotrivite si absurde despre el! Crestinii, ca si turcii, au avut secte intregi care au recunoscut si sustinut in mod serios ca divinitatea este corporala si are forma omeneasca.

Si cu toate ca printre noi gasim putini oameni care marturisesc ca sunt antropomorfisti cu toate ca am intalnit unii care recunosc aceasta , totusi eu cred ca acel care si-ar lua aceasta insarcinare poate gasi multi de aceasta opinie printre crestinii ignoranti si neinstruiti. Vorbiti numai cu oameni de la tara, aproape de orice varsta, si cu tinerii, aproape de orice conditie, si veti afla ca, desi numele lui Dumnezeu este deseori in gura lor, totusi notiunile la care aplica ei acest nume sunt atat de stranii, de josnice si de jalnice incat nimeni nu-si poate inchipui ca ei le-au invatat de la oameni cu judecata si inca mult mai putin ca ele ar fi caractere scrise de degetul lui Dumnezeu insusi.

Nici nu vad cum s-ar abate Dumnezeu mai mult de la bunatatea lui prin faptul de a ne fi dat o minte neinzestrata cu aceste idei despre el insusi, decat prin faptul de a ne fi trimis pe lume cu trupurile neimbracate si fara nici un mestesug sau dibacie innascute in noi. Daca nu le avem, nu este din lipsa de darnicie din partea lui, ci din lipsa de silinta si de atentie din partea noastra, deoarece suntem inzestrati cu facultatile necesare pentru a le dobandi.

Este tot atat de sigur ca exista un Dumnezeu, pe cat este de sigur ca sunt egale unghiurile opuse formate de intretaierea a doua linii drepte. Nu a existat niciodata vreo creatura cu judecata care sa fi cercetat in mod sincer adevarul acestor propozitii si sa nu-si fi dat asentimentul fata de ele.

Cu toate acestea, nu e nici o indoiala ca exista multi oameni care nu si-au indreptat gandurile pe aceasta cale si nu cunosc nici una din aceste doua propozitii. Daca cineva crede ca este potrivit sa numim aceasta asentiment universal luandu-l astfel in cea mai mare intindere a sa , eu sunt de acord, dar atunci un astfel de asentiment universal dovedeste tot atat de mult ca ideea despre Dumnezeu este innascuta, pe cat dovedeste ca este innascuta ideea despre egalitatea unghiurilor.

Daca ideea de Dumnezeu nu este innascuta, nici o alta idee nu poate fi considerata ca innascuta. Asadar, desi cunoasterea lui Dumnezeu ar fi cea mai fireasca descoperire a ratiunii umane, totusi ideea despre el nu este innascuta, dupa cum cred ca se vadeste din cele ce am spus. De aceea, dupa cum socot eu, va fi greu sa se gaseasca alta idee despre care sa se poata sustine ca este innascuta, caci, daca Dumnezeu ar fi asezat in intelectul oamenilor vreo intiparire, vreun Universitatea Spiru Haret caracter, atunci este cel mai rezonabil lucru sa ne asteptam ca aceasta sa fi fost o idee clara si uniforma despre el, in masura in care slaba noastra putere de cuprindere a mintii ar fi in stare sa primeasca un obiect atat de necuprins si de nemarginit.

Dar faptul ca mintea noastra a fost la inceput lipsita de acea idee pe care avem atata interes sa o posedam, este baza unei prezumtii puternice in contra oricaror altor caractere innascute. Si trebuie sa marturisesc ca in masura in care pot eu observa, nu pot sa gasesc nici unul si as fi multumit ca altcineva sa ma instruiasca in aceasta privinta.

Ideile de substanta nu sunt innascute. Recunosc ca exista alta idee care ar fi de un folos general oamenilor s-o aiba, dupa cum constituie subiectul general al discutiilor lor, ca si cand ar avea-o; aceasta este ideea de substanta pe care nici nu o avem si nici nu o putem dobandi prin senzatie sau reflectie. Daca natura ar avea grija sa ne inzestreze cu vreo idee, ne-am putea astepta ca ea sa fie din acelea pe care noi nu ni le putem procura prin propriile noastre facultati; noi vedem insa, dimpotriva, ca, deoarece aceasta idee nu vine in mintea noastra pe aceleasi cai ca si celelalte idei, noi nu posedam defel o asemenea idee clara si, in consecinta, prin cuvantul "substanta" noi desemnam numai o presupunere nesigura despre ceva care nu stim ce este adica ceva despre care nu avem nici o idee particulara, distincta si pozitiva , ceva pe care il luam drept substratum-ul sau suportul acelor idei pe care le cunoastem.

Nicio propozitie nu poate fi innascuta, deoarece nicio idee nu este innascuta. Asadar, despre orice principii innascute vorbim noi, fie speculative, fie practice, se poate spune cu tot atata temei ca un om are de lire sterline in buzunar, in vreme ce se contesta ca el poseda vreun penny, vreun shilling, vreo coroana sau orice alta moneda din care ar putea fi alcatuita aceasta suma, ca si atunci cand se socoteste ca anumite propozitii sunt innascute, in vreme ce ideile la care se refera nu pot in nici un chip sa fie considerate ca innascute.

Faptul ca aceste propozitii sunt unanim acceptate si capata asentimentul general nu dovedeste deloc ca ideile exprimate in ele sunt innascute; caci, in multe cazuri, indiferent cum au ajuns ideile acolo, va urma in mod necesar asentimentul dat cuvintelor care exprima acordul sau dezacordul dintre asemenea idei.

Oricine are o idee adevarata despre Dumnezeu si adoratia lui isi va da asentimentul fata de aceasta propozitie: "Dumnezeu trebuie adorat", atunci cand ea este exprimata intr-o limba pe care o intelege; si orice om cu judecata care nu s-a gandit la ea azi, poate ca maine va fi gata sa-si dea asentimentul fata de aceasta propozitie; si totusi se poate foarte bine presupune ca exista milioane de oameni carora le lipseste azi una sau amandoua aceste idei.

Caci daca vrem sa admitem ca salbaticii si cei mai multi oameni de la tara au idei despre Dumnezeu si despre Universitatea Spiru Haret adoratie ceea ce convorbirile cu ei nu-l vor face pe cineva sa creada cu usurinta , socot totusi ca despre putini copii se poate presupune ca au acele idei, pe care ei trebuie deci sa inceapa a le avea intr-un moment sau altul, pentru a incepe apoi sa-si dea asentimentul fata de acea propozitie, si sa nu se mai indoiasca vreodata de ea.

Daca cineva pretinde ca are idei innascute, as fi bucuros sa mi se spuna care sunt si cate sunt ele. La aceasta, fie-mi ingaduit sa adaug, ca daca ar exista vreo idee innascuta, vreo idee in minte la care aceasta nu gandeste in prezent, atunci aceasta idee trebuie sa fie asezata in memorie si de acolo trebuie sa fie adusa la vedere prin reamintire; adica, ideea trebuie sa fie recunoscuta, in momentul reamintirii, ca o perceptie care a fost mai inainte in minte; afara numai daca nu poate exista amintire fara reamintire.

Caci a-ti reaminti inseamna a percepe ceva cu ajutorul memoriei, adica cu constiinta ca acest ceva a fost cunoscut sau perceput mai inainte: altminteri, orice idee intra in minte este noua si nu reamintita, aceasta constiinta ca ea a fost in minte mai inainte fiind ceea ce deosebeste reamintirea de toate celelalte feluri de a gandi.

Orice idee care nu a fost niciodata perceputa de catre minte nu s-a aflat niciodata in minte. Orice idee ce se afla in minte este, fie o perceptie actuala, fie, daca a fost candva o perceptie actuala, se afla in minte astfel incat cu ajutorul memoriei poate fi facuta sa fie iarasi o perceptie actuala. De cate ori exista in minte o perceptie actuala a unei idei fara ajutorul memoriei, ideea apare cu desavarsire noua si necunoscuta mai dinainte intelectului.

De cate ori memoria aduce in mod efectiv la lumina o idee, avem constiinta ca a fost acolo dinainte si ca nu a fost cu totul straina mintii. Ca aceasta este asa sau nu, las sa stabileasca fiecare potrivit propriei sale observatii, si apoi doresc sa mi se dea ca exemplu o idee, pretinsa innascuta, pe care cineva s-o poata reinvia si reaminti ca pe o idee pe care a cunoscut-o mai inainte ca ea sa fi fost intiparita pe caile pe care le vom arata mai jos; caci, fara constiinta unei perceptii anterioare, nu exista reamintire si orice idee care ne vine in minte, fara sa fie insotita de aceasta constiinta nu este reamintita sau nu e stearsa din memorie, si nici nu se poate spune despre ea ca se afla Universitatea Spiru Haret in minte mai inainte de acea perceptie.

Caci ceea ce nu este nici efectiv in fata ochilor, nici pastrat in memorie, nu se afla in minte in niciun chip, este ca si cand n-ar fi fost niciodata acolo.

Presupuneti ca uncopil s-ar folosi de ochi pana cand ar cunoaste si ar distinge culorile; si ca apoi cataracta ar inchide ferestrele si bolnavul ar sta in intuneric deplin patruzeci sau cincizeci de ani, iar in acest timp ar pierde cu desavarsire orice memorie despre ideile de culori pe care le-a avut candva. Acesta a fost cazul unui om cu care am vorbit o data si care si-a pierdut vederea din cauza varsatului de vant pe cand era copil si nu avea vreo notiune de culori mai mult decat un orb din nastere.

Si cred ca nimeni nu va spune despre oricare din ei ca avea vreo idee de culoare. Daca ii este operata cataracta celui dintai, atunci el capata idei pe care nu si le reaminteste despre culori, de novo, transmise mintii de catre vederea sa restabilita si aceasta fara sa aiba vreo constiinta ca le cunostea anterior.

Acum el poate sa reinvie aceste idei si sa le cheme in minte chiar pe intuneric. Aceasta imi foloseste sa arat ca orice idee care se afla in minte fara sa fie in mod efectiv in fata ochilor se afla acolo numai fiindca se gaseste in memorie; iar daca nu se afla in memorie, nu se afla nici in minte; iar daca este pastrata in memorie, nu poate fi readusa efectiv la vedere fara a percepe ca ea vine din memorie, ceea ce inseamna ca ea fusese cunoscuta mai dinainte si ca acum este reamintita.

Daca exista, asadar, idei innascute, ele trebuie sa se afle in memorie, altminteri nu se afla nicaieri in minte; iar daca se afla in memorie, ele pot fi reinviate fara ajutorul niciunei impresii dinafara; si ori de cate ori ele sunt readuse in minte, sunt reamintite, sunt insotite de perceperea ca nu sunt cu totul noi pentru minte, aceasta fiind deosebirea caracteristica ce exista in mod constant intre ceea ce se afla si ceea ce nu se afla in memorie sau in minte.

Ori de cate ori apare in minte ceva ce nu se afla in memorie, apare ca fiind cu desavarsire nou si necunoscut mai inainte; si ori de cate ori ceva care se afla in memorie sau in minte apare prin intermediul memoriei, apare ca nefiind nou, ci mintea il gaseste in ea insasi si stie ca era acolo dinainte.

As fi bucuros sa dau de omul care, atunci cand a dobandit capacitatea sa se foloseasca de ratiune, sau in oricare alt moment, si-a reamintit vreo asemenea idee, si caruia, dupa ce s-a nascut, aceste idei nu i-au aparut niciodata ca noi. Daca cineva va spune ca in minte se afla idei care nu se afla in memorie, il poftesc sa se explice si sa faca inteligibil ceea ce vrea sa spuna.

Principiile nu sunt innascute pentru ca ele sunt sau de putin folos sau putin sigure. Pe langa ceea ce am spus deja mai este un motiv pentru care ma indoiesc ca aceste principii, sau altele ar fi innascute.

Eu sunt pe deplin convins ca Dumnezeu nemarginit de intelept a faurit toate lucrurile cu desavarsita intelepciune; nu ma pot lamuri de ce trebuie sa se presupuna ca el intipareste in mintea oamenilor unele principii universale, dintre care acelea pretinse innascute si care privesc speculatia nu sunt de mare folos, iar cele care privesc practica nu sunt evidente prin ele insele si nici unele din ele nu se pot deosebi de alte adevaruri care nu sunt admise ca innascute.

Caci in ce scop ar fi gravate in minte, de catre degetul lui Dumnezeu, caractere care nu sunt mai clare decat cele introduse mai tarziu sau care nu pot fi deosebite de acestea? Daca cineva crede ca exista asemenea idei si propozitii innascute, care prin claritatea si utilitatea lor pot fi deosebite de tot ceea ce este in minte venit dinafara si dobandit, nu-i va fi greu sa ne spuna care sunt ele si atunci oricine va fi capabil sa judece daca ele sunt sau nu innascute, caci, daca ar exista asemenea idei si intipariri innascute, vadit deosebite de toate celelalte perceptii si cunostinte, oricine ar vedea in el insusi ca aceasta este adevarat.

Despre evidenta acestor maxime presupuse innascute am vorbit deja; despre utilitatea lor voi avea ocazia mai departe sa vorbesc mai pe larg. Deosebirea dintre descoperirile facute de oameni depinde de felul deosebit in care isi folosesc facultatile. Unele adevaruri din prima categorie au fost gresit socotite ca innascute, datorita acceptarii lor generale si lesnicioase; adevarul este insa ca ideile si notiunile nu sunt in mai mare masura nascute o data cu noi decat artele si stiintele; cu toate ca, intr-adevar, unele din ele se ofera facultatilor noastre mai repede ca altele si, de aceea, sunt admise in mod mai general, cu toate ca si aceasta are loc in masura in care se intampla ca organele corpului nostru si puterile mintii noastre sa fie folosite; caci Dumnezeu a inzestrat pe oameni cu facultati si mijloace ca sa descopere, sa primeasca si sa retina adevarurile potrivit cu chipul in care sunt folosite aceste facultati.

Marea deosebire ce se gaseste intre notiunile oamenilor vine din faptul ca ei folosesc in chip diferit facultatile lor, in vreme ce unii si acestia sunt cei mai multi luand lucrurile pe incredere, folosesc gresit facultatea lor de a-si da asentimentul prin aceea ca isi robesc din lene mintea poruncilor si autoritatii altora, cu privire la invataturile pe care este datoria lor sa le Universitatea Spiru Haret examineze cu grija si nu sa le inghita orbeste, cu o incredere absoluta, altii, folosind gandirea lor numai in legatura cu cateva lucruri, ajung sa le cunoasca destul de bine, ating chiar un inalt grad de cunostinte asupra lor si raman in ignoranta cu privire la toate celelalte, pentru ca nu au lasat niciodata mintea lor sloboda ca sa faca si alte cercetari.

De pilda: ca cele trei unghiuri ale unui triunghi sunt egale cu doua unghiuri drepte este un adevar cat se poate de sigur si pe care il socot mai evident decat multe dintre acele propozitii care trec drept principii; si totusi sunt milioane de oameni, foarte cunoscatori in alte lucruri, care nu stiu deloc aceasta, pentru ca niciodata nu si-au pus gandirea la lucru asupra unor asemenea unghiuri; si cel care cunoaste cu certitudine aceasta propozitie poate totusi sa ignore cu desavarsire adevarul altor propozitii chiar matematice si care sunt tot atat de clare si de evidente ca si aceasta, din cauza ca, in cercetarea acelor adevaruri matematice, el si-a intrerupt cursul gandurilor si nu a mers mai departe.

Acelasi lucru se poate intampla cu privire la notiunile pe care le avem despre existenta unei divinitati, caci desi nu exista adevar pe care omul sa-l poata stabili in mod mai evident pentru sine decat existenta lui Dumnezeu, totusi acela care se va multumi cu lucrurile asa cum le gaseste in aceasta lume, privindu-le ca instrumente ale placerilor si patimilor sale, si nu va cerceta ceva mai adanc cauzele, telurile si admirabila lor alcatuire, si nu-si va duce mai departe meditatiile asupra lor, cu sarguinta si luare aminte, acela poate sa traiasca multa vreme fara sa aiba vreo notiune despre o astfel de fiinta.

Si daca, prin discutie, cineva i-a bagat in cap o asemenea notiune, el poate ca o va crede, dar daca nu a examinat-o niciodata, cunostinta ce va avea despre aceasta notiune nu va fi mai desavarsita decat a aceluia care, deoarece i s-a spus ca cele trei unghiuri ale unui triunghi sunt egale cu doua unghiuri drepte, admite aceasta pe incredere fara sa i se faca dovada si-si da asentimentul ca fata de o opinie verosimila insa nu are nici o cunostinta despre adevarul ei, pe care, totusi, facultatile sale, daca ar fi folosite cu grija, ar fi capabile sa i le faca limpede si evident.

Dar aceasta numai in treacat, pentru a arata cat de mult depinde cunoasterea noastra de folosirea corecta a acelor puteri pe care ni le-a daruit natura si cat de putin depinde ea de principiile innascute, care degeaba sunt considerate a exista la toti oamenii, pentru indrumarea lor si care nu s-ar putea sa nu fie cunoscute de catre toti oamenii daca s-ar afla in mintea lor, altminteri s-ar afla acolo, fara niciun rost; si intrucat nu toti oamenii le cunosc si nici nu pot sa le deosebeasca de alte adevaruri venite dinafara, noi putem sa concludem foarte bine ca nu exista asa ceva.

Oamenii trebuie sa gandeasca si sa cunoasca prin ei insisi. Ce cuvinte de condamnare mi se pot cuveni, pentru ca m-am indoit de principiile innascute, din partea oamenilor care sunt dispusi sa Universitatea Spiru Haret numeasca aceasta "a smulge vechile temelii ale cunoasterii si certitudinii" nu pot spune; dar sunt, cel putin, convins ca drumul ce am urmat, fiind conform cu adevarul, face mai neclintite acele temelii.

De un lucru sunt sigur, anume ca in tratatul ce urmeaza nu m-am straduit nici sa ma indepartez si nici sa ma tin de vreo autoritate; adevarul a fost singura mea tinta si gandirea mea s-a indreptat nepartinitor oriunde a parut ca el o indrumeaza, fara sa iau in seama daca pe acel drum se afla sau nu urmele pasilor altora. Nu ca imi lipseste respectul datorat opiniilor altor oameni, caci, la urma urmei, cel mai mare respect este datorat adevarului; si sper ca nu va fi luat drept aroganta daca spun ca noi am face poate progrese mai mari in dobandirea cunostintelor rationale si speculative, daca le-am cauta la izvor, in examinarea lucrurilor insesi, si daca, pentru a le gasi, ne-am folosi mai degraba de propria noastra minte decat de a altor oameni.

Caci, dupa parerea mea, noi putem spera cu tot atat temei sa vedem cu ochii altora pe cat este sa cunoastem prin intelectul altor oameni. Cat adevar si ratiune examinam si cuprindem noi insine, atata cunoastere reala si adevarata posedam.

Faptul ca opiniile altor oameni plutesc in creierul nostru nu ne face nici cu o iota mai destepti, cu toate ca se poate intampla ca ele sa fie adevarate. Ceea ce era in acei oameni stiinta, nu este in noi decat incapatanare, atata vreme cat ne dam asentimentul numai pentru ca sunt ale unor nume venerate, si nu folosim, cum au facut ei, propria noastra ratiune ca sa intelegem acele adevaruri care le-au adus lor renumele.

Cu siguranta ca Aristotel a fost un om destept, dar nimeni nu l-a crezut vreodata astfel pentru ca a imbratisat orbeste si a raspandit plin de siguranta opiniile altuia. Si daca adoptarea principiilor altuia fara a le examina nu l-a facut pe el filosof, apoi cu greu cred ca il vor face pe altul. Asemenea bogatie imprumutata, la fel ca moneda magica, chiar daca ar fi de aur in mana din care ar lua-o, va fi numai frunza si praf cand va fi folosita. De unde vin opiniile despre principiile innascute.

Cand oamenii au gasit unele propozitii generale de care nu puteau sa se indoiasca de indata ce le intelegeau, a fost desigur un drum scurt si lesnicios pentru a conchide ca ele sunt innascute.

Aceasta concluzie, o data admisa, usura pentru lenesi truda cautarii si oprea cercetarea a ceea ce este indoielnic, cu privire la tot ceea ce a fost o data declarat innascut.

Si a fost de mare folos pentru acei ce se pretindeau maestri si invatatori sa stabileasca acest principiu al principiilor: ca principiile nu trebuie sa fie puse la indoiala. Caci, o data stabilita dogma ca exista principii innascute, discipolii lor au fost nevoiti sa primeasca unele Universitatea Spiru Haret invataturi ca atare; ceea ce a insemnat a-i impiedica sa-si foloseasca propria lor ratiune si judecata, fiind nevoiti sa le creada si sa le primeasca pe incredere, fara alta examinare; in aceasta stare de oarba credulitate ei puteau fi mai usor guvernati si facuti folositori unei specii de oameni care aveau dibacia si insarcinarea sa le dea principii si sa-i indrumeze.

Si nu este mica puterea pe care o capata un om asupra altuia cand are autoritatea de a dicta principii si de a fi invatatorul adevarurilor neindoielnice si de a face pe un om sa accepte ca principiu innascut ceea ce serveste scopului celui ce-l invata. Pe cata vreme, daca ei ar fi examinat caile pe care oamenii ajung la cunoasterea multor adevaruri universale, ar fi aflat ca ele rezulta in mintea oamenilor din esenta lucrurilor insesi atunci cand sunt cercetate cum se cuvine si ca ele au fost descoperite prin folosirea acelor facultati care au fost adaptate de natura ca sa le primeasca si sa judece atunci cand sunt intrebuintate cum se cuvine in acest scop.

A arata cum procedeaza intelectul in aceasta privinta este scopul cartii urmatoare, dar inainte de a trece la aceasta voi observa ca pana acum a fost necesar sa dau socoteala de motivele pentru care ma indoiesc de principiile innascute, in scopul de a-mi deschide calea catre acele temelii, care cred ca sunt singurele adevarate, pe care pot fi stabilite notiunile ce putem avea despre propria noastra cunoastere; deoarece unele din argumentele in contra principiilor innascute rezulta din opiniile indeobste acceptate, am fost silit sa iau de bune unele lucruri, ceea ce este greu de evitat pentru oricine are insarcinarea sa arate neadevarul si neverosimilitatea vreunei dogme; in controverse se intampla ca si la asaltul cetatilor, unde, daca terenul pe care se aseaza bateriile este solid, nu se cerceteaza de la cine a fost luat, nici cui apartine, destul ca el este bun pentru scopul prezent.

Deoarece insa, in urmatoarea parte a acestui tratat, am intentia sa inalt un edificiu uniform si bine inchegat, in masura in care ma va ajuta propria mea experienta si observatie, sper sa-l inalt pe o asemenea baza, incat sa nu mai am nevoie sa-l sprijin cu proptele si contraforturi, care se reazema pe temelii imprumutate sau cersite; or, cel putin, daca se va dovedi ca este numai un castel in aer, ma voi sili sa-l fac dintr-o bucata si solid.

Si aici, previn pe cititor sa nu se astepte la dovezi irezistibile si incontestabile, afara numai daca mi s-ar acorda privilegiul, nu rareori asumat de catre altii, de a se lua drept bune principiile mele, pe care nu ma indoiesc ca pe urma le voi putea si demonstra. Tot ce voi spune despre principiile la care trec acum este ca nu pot sa apelez decat la experienta si observatia impartiala a oamenilor, pentru a stabili daca sunt sau nu adevarate si aceasta este de ajuns pentru un om care nu pretinde mai mult decat sa expuna sincer si liber propriile sale presupuneri cu privire la un subiect care se afla oarecum in intuneric, fara alt tel decat cercetarea impartiala a adevarului.

GRAMATICA ESPAOLA MODERNA SANTIAGO REVILLA PDF

John Locke (1632-1704) – problema surselor certe ale cunoaşterii

.

LAPARATOMIA EXPLORATORIA PDF

John Locke

.

ASYMMETRIC INFORMATION IN FINANCIAL MARKETS BEBCZUK PDF

ESEU ASUPRA INTELECTULUI OMENESC JOHN LOCKE PDF

.

JBL MRX512M PDF

Eseu asupra intelectului omenesc, vol. 2

.

Related Articles